Administrația Trump ia în considerare noi restricții la granița cu Mexicul. Măsura ar putea afecta și cetățenii americani

Administrația Trump ia în considerare noi restricții la granița cu Mexicul. Măsura ar putea afecta și cetățenii americani
Administrația Trump ia în considerare noi restricții la granița cu Mexicul. Măsura ar putea afecta și cetățenii americani. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 11/08/2020, 11:55

Administrația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, ia în considerare măsuri pentru a restricționa trecerea frontierei cu Mexicul, iar o decizie în acest sens ar putea afecta chiar și cetățenii americani sau persoanele care dețin drept de reședință permanentă.

Surse din cadrul Administrației Trump susțin că măsurile ar urma să fie adoptate ca urmare a îngrijorărilor privind creșterea numărului de cazuri de COVID-19 în SUA, potrivit CNN.

Aceasta este cea mai nouă încercare a Administrației Trump de a îngreuna trecerea frontierelor americane. În luna martie, Casa Albă s-a folosit de o lege privind sănătatea publică pentru a deporta un număr mare de migranți, printre care și copii, care fuseseră reținuți de către autorități la frontiera cu Mexicul. Această măsură, dar și unele restricții de circulație, au fost extinse pe durata pandemiei.

Opțiunile luate în calcul se vor baza pe recomandările Centrului american pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), potrivit sursei.

Măsura ar putea afecta și cetățenii americani

The New York Times a anunțat recent că Washingtonul le-ar putea interzice chiar și cetățenilor americani să se întoarcă pe teritoriul SUA, ca urmare a temerilor privind răspândirea coronavirusului.

„Profesioniștii de la CDC caută să găsească cea mai bună abordare în ceea ce privește pandemia, atât în prezent cât și pentru viitor. Noile reglementări sunt în stadiu de proiect și pot suferi modificări. Este vorba de un proces în desfășurare”, a spus un oficial din cadrul Administrației.

Potrivit unui document obținut de The New York Times, orice încercare de a împiedica cetățenii americani sau persoanele cu statut de rezident permanent trebuie „să includă prevederi care să asigure că niciun drept constituțional nu este încălcat” și care să asigure cetățenii că o astfel de măsură va fi aplicată cât se poate de rar.

Restricțiile de călătorie impuse anterior de către Administrația Trump de la începutul pandemiei nu s-au aplicat cetățenilor sau rezidenților. Spre exemplu, Statele Unite au limitat trecerea frontierei cu Mexicul și Canada, dar cetățenii americani au traversat relativ fără probleme granițele pentru diverse probleme, inclusiv pentru a merge la serviciu, la școală, pentru vizitarea familiei sau în scop turistic.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Cine este principalul suspect în cazul morţii copilei de opt ani din Botoşani. Bărbatul a...
VIDEO Imagini dramatice cu prinderea suspectului care ar fi ucis-o pe fetița de 8 ani...
A fost prins suspectul în cazul uciderii Mariei, fetița din Botoșani găsită moartă într-o lizieră...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
Lege pentru șoferii din România. PROPRIETARII de mașini trebuie să se prezinte la RAR
Adrian Năstase îl îngroapă pe Coldea. A spus tot
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
VIDEO Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Luna Phobos a lui Marte nu este ceea ce pare, sugerează fotografii nepublicate până acum
×